EXPOZIŢII PERMANENTE

Lemnul în comunitățile tradiționale din nordul Transilvaniei – de la leagăn la mormânt

Expoziția de bază  are ca tematică „Lemnul în comunitatea tradițională din nordul Transilvaniei – de la leagăn la mormânt” și prezintă etape în prelucrarea lemnului, unelte folosite în viața cotidiană, interioare țărănești, port popular, podoabe tradiționale și textile de interior din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș (Maramureșul Istoric, Chioar, Lăpuș și Codru), obiecte de cult și ceramică.

Împletindu-se cu povestea lemnului, sunt evidențiate cele trei praguri importante din viața omului: nașterea, căsătoria și moartea. Referitor la momentul nașterii este expusă o piesă muzeală cu o valoare artistică deosebită: un leagăn de lemn care prezintă motivul șarpelui care în cultura tradițională are și o valență pozitivă de ocrotire a familiei și a gospodăriei.

Momentul căsătoriei este prezentat prin frumusețea costumelor tradiționale, atât cele specifice românilor din cele patru zone etnografice ale județului, cât și cele ale etniilor conlocuitoare: ucrainieni, maghiari, huțuli și țipțeri.

Trecerea firescă a omului prin viață este încheiată de moarte, care este văzută de omul tradițional ca o călătorie spre altă lume. În acestă idee, expoziția prezintă câteva cruci vechi de la Cimitirul Vesel din Săpânța, un celebru obiectiv turistic al județului nostru.

Ceramica – moștenire culturală a municipiului Baia Mare

Expoziția poate fi vizitată în sala 4 a Secției Pavilionare, fiind vernisată în anul 2013. Având în vedere că municipiul Baia Mare este un centru ceramic cu tradiție, expoziția era necesară pentru a prezenta publicului vizitator unelte folosite de-a lungul timpului de olari (roată de olar, unelte pentru realizarea și decorarea vaselor, sigilii de breaslă) și vase ceramice produse de aceștia. De asemenea, s-a evidențiat și continuitatea acestui meșteșug prin expunerea vaselor de ceramică realizate de ateliere de olărit  care duc tradiția mai departe.

EXPOZIŢII TEMPORARE

Mărțișor etnografic

Mărțișor etnografic

La început de Mărțișor, ne propunem să aducem în atenția publicului o expoziție inedită denumită sugestiv "Mărțișor etnografic...zadii, șorțuri și catrințe", în semn de omagiu adus femeii de ieri și de azi, o expoziție care va reuni piese din colecția Muzeului...

Festivalul Dacilor Liberi, ed. a V-a

Festivalul Dacilor Liberi, ed. a V-a

Festivalul dacilor liberi, ajuns la a cincea editie, se va desfasura si in acest an in cadrul evenimentului “Zilele Maramuresului – Haida, hai in Maramures!”, Editia a V-a, 17-19 mai 2019 Evenimentul isi propune sa aduca in atentia publicului, printr-o manifestare si...