Găbănaș Făurești – 1830

de | apr. 30, 2020

Găbănașul a fost adus din satul Făurești, comuna Copalnic-Mănăștur și datează din anul 1830. Găbănașul a fost realizat din bârne de lemn de stejar așezate orizontal, îmbinate la colțuri în sistem „blockbau” și acoperit cu șiță bătută la două rânduri.

Lângă ușa de la intrare, pe fruntarul pridvorului, este incizată inscripția: „An 1830 în acea vreme a fost săcui și aici o fost magazin fiind merța mălaiu 5 zloți. Și o fost comăzi de la Coruie de s-o văzut unu pă altu până la Rotunda și așe o fost.”