Considerat a fi unul dintre cei mai războinici sfinți ai creștinătății, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit în fiecare an, la data de 23 aprilie.
Potrivit istoricilor, acesta a făcut parte din garda pretoriană a împăratului roman Dioclețian, iar la doar douăzeci de ani, el a dobândit rang militar înalt și numeroase distincții din războaie. În secolul al III-lea d.Hr., când încep persecuțiile asupra creștinilor, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a fost condamnat la moarte de către împărat pentru faptul că s-a autodeclarat creștin și a fost martirizat la data de 23 aprilie.
În numeroase legende, acesta este asociat cu uciderea unui balaur. În „Legenda Aurea” (Legenda Sanctorum) (sec. al XII-lea) se povestește că un balaur imens și-a făcut apariția lângă orașul Selena din Libia (în limba arabă ليبيا, Lībyā). Pentru a nu fi mâncați, oamenii îi ofereau acestuia oi. Când oamenii nu au mai avut ce să-i dea pentru a-i stăpâni foamea, au decis să i-o dea pe fata împăratului. Cel care a salvat-o de la moarte a fost Sfântul Gheorghe, care a ucis balaurul fioros, străpungându-l cu sulița, imaginea acestei scene fiind cel mai adesea regăsită în iconografia creștină. Se spune că pe locul unde a fost ars acest balaur, în afara cetății, s-a zidit o biserică cu hramul „Preasfintei Fecioare, Născătoare de Dumnezeu”, iar moartea balaurului simbolizează biruința asupra păgânismului.
În mentalitatea populară, Sfântul Gheorghe este „străjerul vremii”, protector al cailor, vitelor cu lapte și al holdelor semănate, el fiind cel care, împreună cu Sfântul Dumitru, împarte anul pastoral în două anotimpuri: vara pastorală (între Sângiorz și Sâmedru) și iarna pastorală (între Sâmedru și Sângiorz). Cei doi sfinți poartă la brâu cheile anului, cu care deschid cele două anotimpuri, respectiv Sfântul Gheorghe inchide iarna și deschide vara la 23 aprilie, iar Sfântul Dumitru închide vara și deschide iarna la 26 octombrie.
Cu prilejul acestei sărbători, în Băița de sub Codru se pun crengi de rug (măceș) și răchită la poartă, la ferestre, la uși, la grajd pentru ca să nu vină „cele Rele”. În Desești, în poartă se pune mesteacăn verde, existând și o strigătură asociată practicii acesteia: „Nu furați mestecenii/ Că v-or prinde gornicii/ Și v-or lua ciucurii”. Cei care veneau să fure crengile primeau câte o „zidere de apă-n cap” ca să fie „vlăstoși”. (Colecția Parasca Făt)
În această zi se practică „împroorul” (păsunatul pe rouă). Dacă nu plouă în ziua de Sângiorz, atunci se udă curtea în locul unde sunt adunate oile și vitele, pentru ca acestea să fie sănătoase tot anul și pentru a fi asigurată cantitatea suficientă de ploaie.
Dintre credințele și superstițiile de Sângiorz, amintim următoarele:
Busuiocul semănat înainte de răsăritul soarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstit de toată lumea.
La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece.
Cine doarme în această zi, acela ia somnul mieilor şi tot anul e somnoros.
La Sângiorz ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp.
Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine.
Dacă la Sângiorz e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos).
În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an drept leacuri sau folosite în hrana animalelor.
Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat.
Dacă la Sângiorz e ploaie, se face grâu şi fân.
Dimineața, fetele merg în pădure și culeg mătrăgună și năvalnic, pe care le pun în pod sau sub streașină pentru a le aduce pețitori bogați
în această zi, conform tradiției, oamenii se scaldă într-o apă curgătoare, înainte de răsăritul soarelui pentru a fi sănătoși tot anul și pentru a se spăla toate relele.
Muzeograf Oana Teremtuș