Dragii mei, era o zi călduroasă de vară în urmă cu 140 de ani, iar eu nu eram decât o bucată de lut la umbra unui copac, fiind ferit de căldura mistuitoare a soarelui, când deodată, am auzit voci de bărbați:
– Este un loc perfect, aici haideți să săpăm!
Şi s-au apucat de lucru. Până m-am dezmeticit eu eram deja udat cu apă și modelat de doua mâini calde și pricepute pe o roată care se învârtea și se tot învârtea…A fost minunat, am simtit că primesc o nouă viață, o nouă identitate, oamenii numindu-mă ULCIOR, acel vas de lut, cu toartă și gâtul strâmt și lunguieț. M-au gâdilat pensulele olarului, căci așa se cheamă cel care m-a făurit, dar a meritat deoarece aveam pe tot corpul un decor deosebit de frumos care era doar al meu: pe fond alb, motive fitomorfe, o frumoasă ghirlandă cu frunze și flori încadrată de motive geometrice.
Eram unic și mă mândream cu asta! Îmi amintesc de parcă ar fi azi cum eram purtat cu mândrie de fetele din sat la câmp sau pe ulită, ducând apă proaspată și rece celor însetați. Timpul a trecut repede, copiii din sat au crescut și s-au mutat în oraș, iar eu am rămas în căsuța bunicilor, uitat într-un colț în cămară.
Asta până într-o zi, când o voce caldă s-a auzit din ușa cămării “ Asta este, e perfect!” M-au luat, m-au curățat, prezentându-mă publicului vizitator, într-o sală drăguță, unde vin oamenii să mă admire. Atunci am înțeles că am devenit ULCIORUL DE LA MUZEU!
