Zona etnografică Codru, cunoscută și sub denumirea de Ținutul Codrului, este situată la confluența a trei județe: Maramureș, Sălaj și Satu Mare, de o parte și de alta a culmii Făgetului. Satele codrenești aflate pe teritoriul județului Maramureș reușesc să redea și astăzi farmecul, simplitatea și specificul satului codrenesc de odinioară. Este de ajuns să te oprești pentru o clipă și să stai de vorbă cu un om al locului, să privești la monumentalitatea șurilor codrenești cu acele porți de o frumusețe aparte sau să ai norocul să întâlnești în cale o bătrână, care încă își poartă straiele de sărbătoare cu mândrie și mare cinste. Românii din zona Codrului trăiesc de multă vreme alături de maghiari, șvabi și romi, iar această conviețuire multietnică, totuși, nu i-a făcut să uite de credințele, valorile și obiceiurile strămoșești.
În această perioadă, premergătoare sărbătorii Crăciunului, pregătirile pentru marele praznic al Nașterii Domnului sunt în toi. Când vine vorba de Crăciun, pe lângă bucatele pregătite odată cu tăiatul porcului, cetele de colindători și obiceiurile de iarnă, nu poate să lipsească pomul de Crăciun. În acest ținut, acesta nu este orice fel de pom, ci unul specific codrenilor, un pom confecționat chiar de către membrii familiei, iar nu unul adus din pădure și împodobit cu globuri, luminițe și numeroase decorațiuni, cum suntem astăzi obisnuiți.
În zona Codrului, oamenii au acceptat cu greu ideea de a aduce în casă, tocmai de Crăciun, bradul din pădure. În credința populară, bradul era asociat cu moartea, cu necazul, cu lucrul rău și nicidecum cu lumina și bucuria sărbătorii Nașterii Domnului. Bradul a fost considerat multă vreme un copac cu puternice valențe negative, aducător de nenorociri, de înstrăinare, de boli, chiar de moarte. El a fost acceptat cu greu în curtea și în grădina casei, cu atât mai puțin în interior.
În satele codrenești, cel care reușea să atragă atenția colindătorilor în seara de Crăciun era tocmai acest pom. Pe lângă țesăturile de sărbătoare cu care casa era „îmbrăcată” pentru marea sărbătoare, pomul de Crăciun era cel care o împodobea în cel mai fascinant mod. Având o vechime considerabilă față de bradul pe care îl regăsim astăzi în toate satele și orașele lumii, până acum câțiva zeci de ani, pomul de Crăciun era nelipsit din casa codrenilor. „Videm la tăte casăle când merem a corinda. La altele iera mai slăbuc, la altele mai mândri.”
Acesta era confecționat de către femei din materiale pe care le aveau la îndemână prin casă și gospodărie: fasole, floricele de porumb, semințe, plante, hârtie, textile, ață, flori, paie ș.a și putea fi de mai multe tipuri: pom de fasole, pom pe lampă, pom din floricele de porumb, pom din scai cu nuci, pom din vâsc, pom din paie de secară, pom din pânze. Materialele folosite la confecționarea pomilor nu erau alese la întâmplare, ci prin asocierea acestora cu credințe și superstiții legate de simbolistica materialului utilizat, de influențele benefice pe care le aveau asupra casei și ale membrilor familiei.
La casele unde existau fete de măritat, pomul de Crăciun era confecționat de către tinere sub supravegherea atentă a femeilor mai în etate din familie. În acest fel, meșteșugul era transmis de la o generație la alta, de la femeile inițiate la fetele cu status premarital.
Pomul de fasole: „Pă vremurile alea, demult, pomu’ era făcut de mamile noste, da i-am prins și io, și îmi dăde și la mine să fac. Avem vreo 12 ani p-atunci. Ne dăde un ghem mare de spămă de casă, cum să zâce și o băga în indre, la indreaua de cusut. Ne aduce păsulă, pui de păsulă albă și o punem înt-un ptic de apă și băgam multe, multe boabe de alea de păsulă pă ață. Ș-apoi pune două cercuri de drod și le învârte cu ață de-aceie cu păsulă, după ace’, în capetele lor punem hârtie creponată, făcem flori de hârtie. Da’ să mai făce și la lompă pom, acolo făcei struț cu mâna și punei și hârtie creponată: galbănă, roșie, albă, tăt un ptic din iesta, un ptic din ‘cela. Șî să mai mere pă câmp șî culejei pipirig. Vinei cu el acasă, îl crepai în două șî ieșe un mniez lung, așe albu. Șî din acela făcei flori, ieșe așe ca ș-o flore de bujor. Pipirigu crește pă imaș, pă câmp, cam pă izvore, unde sânt izvoră. Și floricele ieste le agățam acolo la lompă. Tare faine erau. Bunăminte cum îi amu florea de trifoi, cum îs trandafirii de pe lângă casă. No, mai făcem câte-un struțuc, că nu iera atâtea, nu iera ciocolăți. Așe să făce la noi, da iera tare mult de lucru pă el. Ș-apoi pă când era gata îl agățai la grindă, deasupra mesî.” (Druțan Maria, 75 de ani, Asuajul de Sus)
Pomul din paie de secară sau de grâu avea forma unui romb, iar paiele erau împodobite cu hârtie creponată. Acesta era privit în credința populară ca semn al belșugului și al fertilității.
Pomul din „cocoși” (floricele de porumb) era confecționat dintr-o ramură de salcie (funcție apotropaică, terapeutică, de fertilitate) sau din sârmă îmbrăcată în hârtie creponată și din ațe de fuior pe care se înșirau floricele de porumb (porumbul – simbol al prosperității, abundenței). Din loc în loc, printre floricele de porumb se prindeau flori confecționate din hârtie creponată pentru ca pomul să fie cât mai impresionant.
Pomul din pânze era împodobit cu diferite „prime” și dezvăluia îndemânarea femeilor și ingeniozitatea acestora prin realizarea acestor pomi din tot ce aveau la îndemână.
Pomul din scai sau „Scaiul Crăciunului”: pentru confecționarea acestuia se alegea un scai mare, cu ramuri bogate și frunze dese și se împodobea cu nuci și panglici de hârtie creponată. Pomul din scai era un simbol al statorniciei, amintind de suferințele lui Hristos, iar scaiul reprezenta în această zonă o plantă de leac care alunga maleficul.
Pomul din vâsc era apreciat pentru ramurile bogate, dispuse uniform și era asociat cu veșnicia. Acesta era împodobit doar cu panglici realizate din hârtie creponată. În Codru, vâscul are funcții terapeutice, curative și se preferă culegerea acestuia din vârful unui măr sau al unui brad.
În unele sate codrenești în momentul confecționării pomului se obișnuia și confecționarea unui struț de către fetele tinere pe care să îl dăruiască drăguțului în momentul mulțămiturii la colindat.
Astăzi, acești pomi au fost înlocuiți în multe dintre satele din zona Codrului cu bradul, apărut pe filieră germană, însă de-a lungul timpului varietatea lor a fost de-a dreptul impresionantă. Confecționați din materiale vegetale, pomii amintesc de vechi credințe dendrologice legate de „pomul vieții”, de veșnica speranță a omului în „tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, de arborele fertilizator sau de elixirul vieții. Pomul de Crăciun din această zonă etnografică reprezinta o marcă identitară a codrenilor.
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară deține în prezent pomi de fasole, pomi din floricele de porumb, dar și pomi confecționați din hârtie creponată și struțuri.
În fiecare an, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pomii din Codru sunt valorificați în expoziții temporare, menite să redea atmosfera de odinioară din seara de Crăciun.
Regionalisme:
spămă – ață
indre – ac
prime – panglici
păsulă – fasole
Gabriela Filip, muzeograf
Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș