Cea de-a X-a ediție a Festivalului Artelor „Repere. Mituri. Identități” a continuat sâmbătă, 29 august 2026, la Muzeul Satului din Baia Mare, cu o seară dedicată Zilei Limbii Române.
Sub genericul „Cuvânt și culoare pe ulițele satului”, programul a reunit arta plastică, literatura, istoria culturală și teatrul, punând în valoare atât creația contemporană, cât și memoria unor locuri și personalități importante pentru Maramureș.
Artă și solidaritate la Desești
Prima parte a întâlnirii a fost dedicată expoziției „Cuvânt și culoare pe ulițele satului”, realizată în cadrul Taberelor de Artă și Solidaritate de la Desești. Proiectul are o istorie de peste două decenii și a reunit, de-a lungul timpului, sute de artiști din țară și din străinătate.
Dincolo de valoarea artistică a lucrărilor, povestea taberelor vorbește și despre generozitate. O parte importantă a creațiilor a fost donată și valorificată pentru susținerea unor proiecte sociale dedicate copiilor și, mai recent, persoanelor vârstnice.
„Cronica satului Desești” – memoria unei comunități
Deseștiul a rămas în atenția publicului prin prezentarea publicației „Cronica satului Desești”, ajunsă în cel de-al unsprezecelea an de apariție.
Adevărată arhivă a comunității, revista consemnează oameni, evenimente și transformări ale satului, păstrând pentru viitor o parte importantă din memoria sa culturală și socială. Definiția oferită în timpul serii – o „radiografie despre oameni și despre vremuri” – i-a surprins poate cel mai bine rostul.
„Nord Literar” și lumina cuvântului
De la cronica unei comunități, întâlnirea s-a îndreptat către literatura contemporană, prin prezentarea revistei de cultură „Nord Literar”.
Sub tema „Pledoarie pentru lumina cuvântului”, au fost aduse în atenția publicului linia editorială a revistei, aparițiile editoriale, premiile obținute în ultimii ani și noua editură.
În acest context a fost formulată și una dintre ideile care au rămas din această întâlnire: literatura, asemenea muzeului, decupează din timpul său, tezaurizează și transmite mai departe ceea ce consideră valoros.
Personalități ale Șișeștiului
Programul a readus în atenție și două personalități legate de Șișești.
Monologul „Vasile Lucaciu”, susținut de actorul Claudiu Pintican, a propus o evocare a „Leului de la Șișești”, iar lansarea cărții „Ștefan Zugravu – Șișeșteanu”, de Gavril Babiciu, a recuperat biografia și opera unuia dintre cei mai importanți pictori de biserici din Maramureșul secolului al XVIII-lea.
Pictor de biserici și icoane, copist și caligraf, Ștefan Zugravu completează o istorie culturală locală care continuă să ofere teme importante de cercetare și valorificare.
„Pe mine, mie… redă-mă”
Ultima parte a serii i-a fost dedicată lui Mihai Eminescu, prin spectacolul-recital „Pe mine, mie… redă-mă”, prezentat de Teatrul Ararat Baia Mare.
Mai mult decât o succesiune de poezii, spectacolul a propus un parcurs prin registre diferite ale creației eminesciene. Copilăria și natura, basmul, iubirea și dorul, mitul și istoria, satira, timpul, universul, condiția geniului și moartea s-au succedat într-o amplă construcție scenică, evidențiind și surprinzătoarea actualitate a unor texte scrise în urmă cu aproape un secol și jumătate.
Fragmente din „Scrisoarea III”, „Scrisoarea I”, „Glossă”, „Luceafărul”, „Odă (în metru antic)” și din alte creații eminesciene s-au legat într-un discurs coerent, conturând treptat sensul versului care dă titlul spectacolului: „Pe mine, mie… redă-mă”.
În epilog, textul lui Marin Sorescu, „Trebuiau să poarte un nume”, a oferit o altă perspectivă asupra lui Eminescu, așezându-l în legătură cu istoria, miturile, doinele, codrii și oamenii lumii din care s-a născut creația sa. Poetul apare astfel ca parte a unei memorii culturale mai ample, pe care opera sa a preluat-o și a dus-o mai departe.
Perspective asupra aceluiași patrimoniu cultural
Ca preambul al Zilei Limbii Române, cele patru ore de program au oferit perspective diferite asupra aceluiași patrimoniu cultural: păstrat în pictură, consemnat într-o cronică, continuat prin literatură, recuperat prin cercetare și readus în fața publicului prin teatru.
Mulțumim Teatrului Ararat Baia Mare pentru această a doua seară a ediției aniversare a Festivalului Artelor „Repere. Mituri. Identități”, tuturor celor implicați și publicului care ne-a fost alături la Muzeul Satului din Baia Mare.
Proiectul a fost realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.
Partener principal: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.























