Conferința «𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐳𝐢, 𝐚𝐝𝐮𝐥𝐭̦𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐚̂𝐢𝐧𝐞»

Joi, 18 iunie 2026, Muzeul Satului din Baia Mare găzduiește conferința de parenting „Copiii de azi, adulții de mâine”, o întâlnire dedicată părinților și tuturor celor interesați de educația și dezvoltarea copiilor.
Evenimentul propune o discuție despre echilibrul dintre libertate și reguli, gestionarea emoțiilor, stabilirea limitelor, responsabilitate, adolescență, educație și rolul comunității în formarea copiilor.
Pornind de la întrebări importante pentru orice părinte — cum gestionăm provocările care apar pe măsură ce copiii cresc, cum construim o relație bazată pe încredere și ce fel de adulți pregătim prin alegerile pe care le facem astăzi — invitații vor oferi perspective din domeniul educației, dezvoltării umane și implicării comunitare.
Evenimentul are loc între orele 18:00 și 20:00, la Muzeul Satului Baia Mare.
Participarea la conferință este gratuită. Se achită doar taxa de acces în muzeu, în valoare de 10 lei/persoană.
Evenimentul este organizat de Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, în parteneriat cu Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.
iunie 18 @ 18:00 – 20:00