Au mai rămas doar câteva ore până când ulițele satelor vor răsuna de glasurile duioase ale colindătorilor, iar cei mici vor merge din casă în casă pentru a vesti Nașterea Mântuitorului. În această perioadă, satele maramureșene devin cu adevărat locuri ale amintirilor vii și ale tradițiilor prețuite.
Aici, în Maramureș, timpul pare să își păstreze rânduiala sa ancestrală, iar cu fiecare zi ce trece, rememorăm tot mai des sărbătorile de iarnă petrecute odinioară în căldura căminului părintesc și colindele pe care le învățam de la cei mai mari.
Pregătite din timp și scoase din lada de zestre cu câteva zile înainte de Crăciun, straiele de sărbătoare sunt dovada clară a măiestriei, a creativității și a hărniciei femeii din casă. Cămeși din pânză țesută, cusături geometrice și florale, care mai de care mai complexe, zadii, șorțuri, gatii sau cioareci, podoabe atent meșteșugite, cojoace, sumane groase și călduroase, opinci și ciorapi sau obiele de lână, toate alcătuiesc portul popular de iarnă, purtat cu mândrie de localnici la biserică în zilele de sărbătoare. În lumina lumânărilor, portul popular devine o poveste vie, transmițând nu doar frumusețea tradiției, ci și devotamentul față de valorile autentice ale comunității rurale.
Cele patru zone etnografice ale județului Maramureș: Chioar, Codru, Maramureș Voievodal și Lăpuș reprezintă adevărate comori ale diversității costumelor populare, punând în lumină o bogăție de tehnici de confecționare și ornamente distincte. Deși aparțin aceleiași zone etnografice, diferențele notabile în elementele portului tradițional devin evidente chiar și între satele învecinate.
Portul tradițional din Țara Maramureșului se diferențiază cu ușurință față de costumul popular din celelalte zone etnografice ale județului, fiind și cel mai vestit atunci când vine vorba de recunoașterea maramureșenilor pe alte meleaguri. Compus din pânzătură, cămeșă, poale, zadii, cojoc și încălțăminte, portul popular femeiesc este completat iarna de laibăr și lecric. Bărbații poartă cușmă, cămeșă, cioareci și, la fel ca femeile, peste cămașă poartă sumane groase sau gube.
În Țara Lăpușului, portul popular femeiesc este compus din năframă, cămeșă, poale, zadii și încălțăminte, iar în perioada rece, femeile îl completează cu o năframă mare și groasă, pieptar înfundat și căput. Bărbații înlocuiesc clopurile cu cușmele lucrate din blană de oaie, gatiile cu cioareci și, la fel ca femeile, peste cămașă poartă și ei pieptar înfundat și căput.
Țara Chioarului, în ciuda transformărilor survenite în timp, își păstrează autenticitatea în portul tradițional. În ținuta feminină regăsim batic, spăcel (cămașă), poale, zadie sau șorț, laibăr și încălțăminte. În sezonul rece, femeile adaugă zadie după cap (năframă mare purtată peste umeri), pieptar și doloman (suman) sau gubă. Bărbații, de asemenea, adoptă această eleganță autentică în compoziția portului lor, inclusiv cușma, înlocuind clopul, și cioareci, înlocuind gatiile.
Zona Codrului este recunoscută pentru eleganța portului popular, pentru tehnica specială de încrețire a pânzei și a ornamentării acesteia cu ață de culoare albă. Compus din zadie de cap (batic), cămeșă, pindileu (poale), zadie/șurț și încălțăminte, portul femeiesc este completat în anotimpul rece de cojoc, șopă și suman sau gubă, aceste elemente din urmă fiind întâlnite și la costumul bărbătesc. Pe lângă cojoc, șopă și suman, bărbații, la fel ca în celelalte zone etnografice, înlocuiesc clopul cu cușma, iar gatiile cu cioarecii.
Eleganța și autenticitatea acestor costume reflectă nu doar o bogată moștenire culturală, ci și truda meșteșugarilor care, de-a lungul generațiilor, au păstrat această parte inestimabilă a identității maramureșene.
Indiferent de zona etnografică, podoabele rămân nelipsite din straiele populare în zilele de sărbătoare. Ele nu doar înfrumusețează portul, ci adaugă și o notă de eleganță, transformând costumul tradițional într-o expresie autentică a identității și frumuseții culturale locale.
Portul copiilor, definit până la vârsta de aproximativ șapte ani de o cămașă albă simplă, devine apoi o replică fidelă a celui al adulților. În timpul tradiționalului colindat, un element esențial era trăistuța, în care micii colindători își adunau cu bucurie darurile primite de la gazdă.
Cetele de colindători, atât cele de copii, cât și cele de feciori sau de oameni căsătoriți erau organizate din timp, iar ordinea în care se pornea la colindat era bine stabilită.
Cei care începeau obiceiul colindatului cu vestirea Nașterii Domnului erau cei mici, mai întâi băieții, iar apoi fetele. Copii porneau pe ulițe, cu trăistuțele pe umăr, încă de la primele semne ale înserării, când se aprindeau lămpile. „Prima dată era bine să îț’ intre un băiat în casă, să nu îț’ intre fată, zâce că dacă intră fată aduce sărăcie, dacă mere băiat primu’ aduce bdiușâg în anu acela, adică roade bogate șî bunăstare în familie în anu ce vine”.
Înainte de a începe colinda, copiii întreabau: „Slobod îi a colinda?”, iar gazda răspundea: „Slobod, slobod”. Când intrau în casă, colindătorii salutau: „Bună sara lu’ Crăciun!”, iar gazda răspundea: „Sara bună lu’ Crăciun!”. Drept răsplata pentru colindă, copiii erau răsplătiți cu mere, nuci, colăcei și dulciuri. După ce se însera începeau a umbla la colindat feciorii, iar pe la miezul nopții se porneau cu colinda și cei căsătoriți. Această tradiție, cu rădăcini adânc înfipte în cultura maramureșeană, supraviețuiește și astăzi, fiind îmbrățișată cu aceeași căldură și bucurie de către copii, tineri și cei căsătoriți din satele pitorești ale Maramureșului.
În unele sate, în prima sau a doua zi de Crăciun, la casele mai mari se făcea verjel. „Vergelu’ să făce la o casă şi să pune o taxă. Șî din taxa ceie să plăteu tizeşii, care să ocupau de joc şi care băgau ceteraşii. În zâua de Crăciun, după biserică feciorii să împărţău câte doi şi să duceu să cheme fetele. Nu să duceu fetele la vergel, dacă nu le chema. Feciorii puneu băutura, fetele duceu cârnaţi, cozonaci şi de aieste de-a mâncării.”
Sărbătoarea Crăciunului în Maramureș ne vorbește despre credințe, datini, peisaje desprinse parcă din povești și colindători care vestesc așa cum se cuvine Nașterea Domnului. Obiceiurile și tradițiile păstrate din generație în generație, portul popular, gastronomia, folclorul și, mai cu seamă, simplitatea și autenticitatea oamenilor de pe aceste meleaguri oglindesc farmecul sărbătorilor, al acestui loc de poveste „Maramureș, țară veche, cu oameni fără pereche.”
Muzeograf Gabriela Filip
