La invitația Organizației de Management al Destinației Maramureș și a doamnei manager Diana Iluț, am avut bucuria și onoarea de a găzdui, în cadrul Muzeul Satului Baia Mare, echipa emisiunii „𝐂𝐚𝐫𝐚𝐯𝐚𝐧𝐚 𝐓𝐕𝐑𝟑 – 𝐋𝐚 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐚𝐬𝐚̆” , într-o zi dedicată promovării patrimoniului cultural și a valorilor autentice ale Maramureșului.
În decorul autentic al muzeului, printre gospodării tradiționale, port popular, cântec și povești de odinioară, s-au filmat cadre care surprind frumusețea acestui ținut și sufletul oamenilor care îi păstrează vii tradițiile. A fost o întâlnire specială, în care Maramureșul autentic s-a lăsat descoperit și povestit prin glasul celor care îl reprezintă cu mândrie.
Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături și au reprezentat cu cinste zonele etnografice ale Maramureșului:
Țara Lăpușului – familia Buda Ioan și Victoria, domnul Ioan Filip (producători locali) și interpreta Andreea Ghițiu;
Țara Maramureșului Voievodal – artista Măriuca Verdeș și Coconii Călineștiului;
Țara Chioarului – meșterii populari Vasile Chira, Maria Demian și Ileana Toma;
Țara Codrului – doamna director Crina Blidar și Călușarii din Băsești.
Mulțumim, de asemenea, partenerilor și colaboratorilor implicați în realizarea acestei emisiuni, pentru contribuția lor la promovarea identității culturale și a patrimoniului maramureșean.
Vă invităm să fiți alături de noi și să descoperiți farmecul Maramureșului într-o călătorie plină de emoție, tradiție și autenticitate.
Duminică, 21 iunie 2026
Ora 17:30
TVR 3 și TVR Cluj














